MDM Group susţine organizarea concertelor de la Japan Play Transylvania

26 aprilie 2012
MDM Group, sponsor oficial al Japan Play Transylvania, va susţine organizarea concertelor din cadrul festivalului

MDM Group este unul dintre liderii transilvăneni în domeniul consultanţei contabile şi al auditului financiar. Cu un portofoliu internaţional semnificativ, care include şi investitori japonezi, atu-ul companiei îl reprezintă principiile solide şi procedurile stricte. „MDM Group pune mare preţ pe cultură, mai ales când vine vorba de a educa un public tanăr. Acesta este unul dintre motivele pentru care am decis să susţinem festivalul Japan Play Transylvania”, spune Dan Mureșan, directorul companiei.

La concertele din cadrul JPT vor participa patru nume românești: Trupa OM, Ultimu’ Nivel, Lights Out! şi Jewelia.

În prima zi a festivalului, 28 aprilie, vor evolua Jewelia, începând cu orele 19.30, şi Trupa OM, de la 20.30.

Jewelia (Iulia Tache) are 21 de ani, este studentă la Facultatea de Drept, în Bucureşti, și își compune şi orchestrează propriile piese. Pasiunea sa pentru cultura japoneză a apărut în urmă cu doi ani şi tot de atunci a început să cânte cover-uri în limba japoneză. Unul dintre acestea, postat pe site-ul youtube, i-a atras invitaţia de a cânta la Japan Rock Fest care va avea loc în vara acestui an, la Jakarta, Indonezia, alături de alte trupe din Japonia şi Indonezia. Playlist-ul de la Japan Play Transilvania va conţine atât piese proprii, cât şi OST-uri din anime-uri, J-drama şi cover-uri de la formaţii precum Gazette sau L’Arc en Ciel.

Trupa OM este o formaţia caritabilă, care cântă în stil etno-fusion. Muzica Trupei OM îmbină armonios genuri contemporane cu influenţe etnice din toată lumea: africane, latino-americane, aborigene şi orientale, incluzând şi accente de specific românesc sau balcanic. Trupa OM a pregătit, special pentru Japan Play Transylvania, o piesă  în limba japoneză.

În a doua zi a festivalului, 29 aprilie, cu începere de la orele 19.30, ne vom delecta cu formațiile Ultimu’ Nivel şi Lights Out!.

Trupa Ultimu’ Nivel a luat fiinţă la mijlocul anului 2003. Formația a cunoscut succesul încă de la primele apariţii, reușind să strângă în jurul său un număr remarcabil de fani. În prezent, Ultimu’ Nivel semnează și interpretează coloana sonoră a celebrului desen animat românesc „Luzarii de pe Electrolizei”.

Lights Out! este o trupă de indie/psychedelic din Cluj-Napoca, formată în februarie 2010, de patru liceeni, toți prieteni. În toamna lui 2010, trupa a participat cu piesa „Inside Out” la concursul „byron-Rock your High School 2”, unde a câştigat premiul de popularitate. În februarie 2012, Lights Out! a lansat „EOD”, primul single de pe EP-ul de debut, „Patience”. La jumătatea lunii martie, blogul românesc Babylon Noise a ales tânăra trupă clujeană să reprezinte România în cadrul Music Alliance Pact, cu piesa „Origin”, extrasă de pe acelaşi EP.

Concertele Japan Play Transylvania vor avea loc în sala Casei de Cultură a Studenţilor, locaţia principală a festivalului. Intrarea va fi posibilă doar pe baza biletului de acces la festival, valabil pentru o zi. Costul unui bilet la JPT este de 12 lei, până în 27 aprilie, sau de 15 lei, în zilele de festival.

Pentru mai multe informaţii accesaţi pagina oficială a evenimentului http://japan-play.com/ro/ sau http://www.facebook.com/japanplay.

 


comments powered by Disqus


Ne ajutam de "cookies" pe site-ul nostru pentru a ne asigura ca puteti gasi informatia pe care o cautati in cel mai simplu mod.
Continuand, acceptati aceste "cookies". Puteti citi mai multe despre "cookies" si cum functioneaza aici.